Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Sucevean „buzunărit” de un tânăr care s-a oferit să-l ajute cu bagajele

Un bărbat de 72 de ani din municipiul Suceava a fost „buzunărit” de un individ care s-a oferit să-l ajute cu bagajele. Joi, în timp ce se afla în scara blocului în care locuieşte, la parter, un tânăr necunoscut s-a apropiat de el şi s-a oferit să-l ajute să ducă cele două bagaje voluminoase pe care le avea asupra sa. Întrucât acestea erau grele, tânărul a afirmat că nu poate să-l mai ajute. Ion I. a observat apoi că din buzunar îi lipsesc banii pe care îi avea asupra sa, respectiv suma de aproximativ 1.000 lei.

„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cauza urmând a fi soluţionată procedural după identificarea autorului  şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*