La începutul anilor 90, soarta i-a aruncat şi pe Stejărel şi pe Adi într-un orfelinat din Suceava. De acolo, pe Stejărel l-au salvat americanii. Şi a devenit Ryan. Dintr-un copil traumatizat, a ajuns un tânăr fericit că a găsit dragostea unei familii.
Pe fratele lui, rămas acasă, l-a crescut bunica. Până cand femeia a murit. Adi n-a avut norocul lui Stejărel. Vedeţi povestea unor fraţi care n-au ştiut unul de celălalt vreme de douăzeci de ani, dar care-şi pun aceeaşi întrebare în fiecare zi: cine le-a dat viaţă, cine e mama care i-a lăsat într-un leagăn şi s-a pierdut apoi fără urmă.
În primăvara lui 1996, pe aeroportul din Pittsburgh, nişte americani se pregăteau să-l primească pe cel mai nou membru al familiei. Ryan nu avea cum să răspundă. Avea doi ani şi până atunci, toată lumea îl strigase Stejărel.
S-a născut la Suceava, în Gura Humorului. Mama lui avea probleme psihice şi a fost forţată să renunţe la el. La şapte luni, în decembrie 1994, a ajuns în orfelinatul din Suceava.
De 18 ani, Ryan trăieşte visul american. În 1996, soţii Osiniak l-au adus acasă, într-un orăşel din Virginia.
NOROCUL NU I-A ZÂMBIT LUI ANDREI
O viaţă care a început aproape la fel cu cea a lui Stejărel a luat un drum complet diferit. Fratele lui Stejărel e acum în Timişoara. Andrei Cristinel sau Adi, cum i se spune, e cu doi ani mai mare. Lucrează în trei schimburi la o fabrică de anvelope şi stă cu chirie într-un fost cămin de nefamilişti de la marginea oraşului.
Şi-a început la fel viaţa. Tot în orfelinatul din Suceava, trimis acolo de aceleaşi circumstanţe. Dar şi pe el l-a salvat cineva. Liniştea n-a durat mult, însă. Mătuşa n-avea bani să-l ţină. Aşa că, în câteva luni, s-a întors în sistem.În 12 ani, Adi s-a plimbat pe la şase familii şi prin tot atâtea centre de plasament. Toate ferite de ochii lumii şi la uşa cărora nu se pun întrebări.
DESTINE DIFERITE
Fiecare copil şi-a scris povestea vieţii. Singur la părinţi, Ryan n-a ieşit niciodată din cuvântul lor. De zece ani, ia lecţii de clarinet şi are în faţă o carieră strălucită în lumea muzicii “Când eram în gimnaziu, am intrat în formaţia şcolii. Cred că a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. În ultimii 6 sau 7 ani, am aceiaşi prieteni pe care îi pot contacta şi pot vorbi orice cu ei. Am fost şi la Londra cu ei”.
Aşa a văzut Ryan lumea. De vreo două ori, a trecut şi pe lângă România. Fără să ştie că aici are un frate.
Mama lor nu murise. Ci doar amintirea ei. Felicia, pentru că aşa o cheamă, s-a măritat în Gura Humorului şi a făcut trei copii. Apoi a lovit-o boala şi toţi au părăsit-o. Câţiva ani mai târziu i-a adus pe lume pe Adi şi pe Stejărel. După ce i-a născut pe băieţi, a fost internată pe rând, în trei instituţii psihiatrice: spitalul neuropsihic din Câmpulung Moldovenesc, spitalul Socola din Iaşi şi Clinica de Psihiatrie Todireşti. După zece ani, unul dintre fiii mai mari a externat-o. Atunci a văzut-o Adi, o singură dată.
SPERANȚE DE REVEDERE
Ryan speră să-şi viziteze cât mai curând fratele, chiar dacă nu au foarte multe în comun. Adi nu vede cum s-ar putea schimba viaţa lui, acum, că mai are un frate pierdut departe, în America.
Sursa: Observator.tv
