Grav accident de circulaţie, sâmbătă după-amiază, la intersecția dintre D.J. 209 M și str. Biserica Albă, pe raza comunei Rădăşeni. Un tânăr de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoutilitara, a surprins și accidentat grav un minor de 8 ani, din comuna Mălini, care fiind nesupravegheat s-a angajat în traversarea străzii în fugă și fără a se asigura.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, rămânând internată.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.