Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cătălin Nechifor susţine că afirmaţia şefului ISJ de închidere a şcolilor este hazardată

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, l-a avertizat, vineri, pe şeful Inspectoratului Şcolar, Gheorghe Lazăr, să nu se mai abată de la strategia Guvernului în învăţământ.
Şeful Inspectoratului Şcolar prezentase, la şedinţa de săptămâna trecută a Colegiului Prefectural, o analiză din care rezulta că  84 de unităţi vor fi desfiinţate, în următorii 2 – 6 ani, din cauza scăderii numărului de elevi.
Nechifor a declarat  că închiderea şcolilor se va face numai la nivel local, adică dacă Primăriile decid că “o instituţie de învăţământ nu mai are sens să fie dezvoltată”.
El a mai adăugat că orice afirmaţie legată de închiderea şolilor este hazardată, deoarece nu se cunoaşte cum va evolua populaţia şcolară în următorii ani.
“Voi avea o discuţie punctuală cu domnul Lazăr, şeful IŞJ, referitor la anunţurile sale cu închiderea şcolilor, pentru că am sentimentul că nu a înţeles prea bine cum stau lucrurile cu zona educațională din județul Suceava”, a spus Nechifor.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*