În perioada 6 – 9 iunie 2014, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zonele în care se desfăşoară evenimentele cultural-artistice, religioase, comemorative sau sportive organizate la nivelul judeţului. Astfel, în cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi ai structurilor de poliţie locală, jandarmii vor acţiona pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, urmărind în principal prevenirea încălcării normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea şi sancţionarea celor care săvârşesc fapte antisociale.
Principalele misiuni ale jandarmilor vor consta în asigurarea măsurilor de ordine la următoarele evenimente:
– Ultramaratonul internaţional organizat în zona localităţii Fundu Moldovei, în perioada 6 – 8 iunie;
– Festivalul Folcloric „Floare de Salcâm”, organizat în comuna Arbore în ziua de 8 iunie;
– Turul ciclist de agrement organizat de Primăria municipiului Rădăuţi, pe traseul Rădăuţi – comuna Horodnic de Sus, în ziua de 7 iunie;
– Meciul de fotbal în cadrul Ligii a II-a, turneu play-out, între ACS Rapid CFR Suceava şi C.S. Unirea Târlungeni, pe stadionul „Areni”, în ziua de 7 iunie;
– Finala Cupei României la fotbal – faza judeţeană: meci de fotbal între echipele Dorna Vatra Dornei şi Progresul Frătăuţii Vechi, ce se va desfăşura pe stadionul „Areni” în ziua de 8 iunie;
– Evenimentul sportiv „Mountain Bike Maraton Dragomirna”, în ziua de 7 iunie;
– Manifestările comemorative organizate la monumentele eroilor din comuna Râşca în ziua de 9 iunie;
– Manifestările cu caracter religios organizate la Mănăstirea Dragomirna şi Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Bivolărie, prilejuite de hramul acestora, în ziua de 8 iunie;
– a patra ediţie a evenimentului artistic „Mix Music Evo”, organizat în perioada 6 – 8 iunie în localitatea Vatra Dornei, manifestare la care ordinea publică va fi asigurată zilnic de 31 de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali şi lucrători I.S.U.
Pe lângă efectivele care vor asigura buna desfăşurare a acestor evenimente, în perioada 8 – 9 iunie, aproximativ 60 de jandarmi vor acţiona zilnic în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice din localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie, una din priorităţile acestora fiind desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase organizate la nivelul mănăstirilor şi bisericilor cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor. De asemenea, 30 de lucrători din cadrul celor 8 posturi de jandarmi montane vor patrula zilnic în zonele turistice pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi acordarea de sprijin turiştilor.
Recomandăm participanţilor la manifestările organizate în spaţiul public să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a autovehiculelor şi bunurilor de valoare, să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice şi să respecte regulile stabilite pentru accesul auto şi pietonal precum şi celelalte reguli stabilite de organizatori şi forţele de ordine. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.