Un angajat băut şi fără permis a plecat acasă cu utilajul TAF al şefului

1 iunie 2014

Gest incredibil al unui bărbat de 24 d ani din comuna Breaza. Sâmbătă, după ce a băut bine, omul a luat un utilaj TAF de la şeful său, Nicolae A., de 34 de ani, din comuna Sadova, şi a plecat acasă. Patronul a reclamat la Poliţie furtul şi oamenii legii l-au prins pe angajat.

Poliţiştii au identificat şi oprit  în centrul comunei Breaza, un utilaj TAF condus de  Petru H., care a recunoscut faptul că lucrează la firma reclamantului şi că a luat utilajul pentru a merge acasă, fără a anunţa administratorul.

Utilajul nu este înregistrat la primărie şi întrucât conducătorul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,83 mg/litru alcool pur în aerul expirat,  fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge.

De asemenea Petru H. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

I s-a întocmit dosar penal.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia