Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un tânăr de 29 de ani s-a sinucis de ziua lui, de frica puşcăriei

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Siminicea, care luni îşi serbase ziua de naştere, iar miercuri ziua de nume, s-a spânzurat la câteva ore după ce a condus o maşină furată şi a intrat cu ea într-un şanţ, provocându-i avarii. Şocant în acest caz este şi că tatăl tânăruluişi-a salvat fiul de la o primă tentativă de a se spânzura, scoţându-l practic din ştreang, însă fiul şi-a pus nefericitul plan în aplicate câteva ore mai târziu. Tatăl a relatat că fiul său repeta obsesiv că nu vrea să ajungă la puşcărie.

 

A luat maşina vărului său şi a condus până a intrat în şanţ

Ionuţ Costel Daniliuc împlinise 29 de ani luni, pe 19 mai. Pe 21 mai, de Sf. Constantin şi Elena, a sărbătorit din nou, de această dată ziua numelui. Fiind în stare de ebrietate, acesta s-a dus la locuinţa unui văr de-al său, unde, în faţa gardului, era parcat un autoturism Alfa Romeo înmatriculat în Italia. Maşina avea cheile în contact, astfel că tânărul s-a urcat la volan şi a plecat. Văzând cine a luat maşina, proprietarul nu a reclamat furtul la poliţie. La un moment dat, pe raza comunei Dumbrăveni, tânărul, care nu avea permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat într-un şanţ. Se întâmpla miercuri seară, iar tânărul a abandonat maşina avariată şi a fugit acasă.

 

Tatăl îndoliat: „A zis că el nu vrea să ajungă la puşcărie şi îşi face capătul. Nu l-am putut opri”

În gospodăria familiei Daniliuc, unde se mai afla doar tatăl tânărului, au urmat scene de coşmar.

Tatăl tânărului a relatat că fiul său repeta obsesiv că nu vrea să ajungă la puşcărie şi era foarte agitat.

„L-am găsit întâi în şură, era spânzurat de un căpăstru. L-am ridicat şi de-abia i-am desfăcut laţul. Şi-a revenit cu greu şi l-am băgat în casă, dar până la urmă a făcut ce avea de făcut….”, a relatat resemnat tatăl îndoliat.

Bărbatul a povestit că după prima tentativă de suicid fiul său a dat semne că se liniștește şi a plecat în camera sa. Nu a auzit gălăgie, iar acesta părea că s-a culcat. Joi dimineaţă, tatăl avea să-şi găsească fiul mort în cameră. Acesta se spânzurase cu un cablu de la televizor de cârligul de la lustră.

„A zis că el nu vrea să ajungă la puşcărie şi îşi face capătul. Nu l-am putut opri”, sunt vorbele şocante ale tatălui rămas singur.

 

Vărul său era dispus să-l ierte

Gestul lui Ionuţ Costel Daniliuc pare cu atât mai greu de înţeles în condiţiile în care vărul său era dispus să-l ierte pentru ce a făcut.

Maria Daniliuc, mătuşa lui Costel Daniliuc, mama proprietarului maşinii, din faţa gospodăriei căreia s-a furat autoturismul Alfa Romeo, era în stare de şoc.

„El era ameţit, băuse ceva de ziua lui şi a luat maşina de la poartă şi a plecat. Noi nu am anunţat poliţia că suntem rude, e mare păcate că s-a întâmplat tragedia asta şi nu ştim ce o fi fost în capul lui. Cred că din cauză că era beat a făcut treaba asta”, a declarat femeia.

„La toţi ne pare rău, că doar maşina se repară, dar viaţa e numai una”, a mai spus femeia.

Din păcate, pentru tânărul de 29 de ani nu se mai poate face nimic. El locuia doar cu tatăl său, mama sa murind acum 8 ani de zile. Ionuţ Costel Daniliuc are un frate care este plecat la muncă în străinătate.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, însă nu există suspiciuni privind circumstanţele decesului.

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*