Transportul a fost întors de grănicerii ucraineni, fiind blocat în România, până la finalizarea investigaţiilor privind conţinutul acestuia. Compania Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a decis că transportul blocat acum în Vama de la Suceava, nu poate părăsi teritoriul ţării, fără un aviz special, în condiţiile în care indicatorii de radioactivitate depăşesc de peste 15 ori normele acceptate.
In cursul zilei de 21 mai a.c., vameşii, ofiţerii SRI, lucrătorii Agenţiei de Protecţie a Mediului şi ai Gărzii de mediu, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, poliţiştii de frontieră şi de la IPJ Suceava, plus reprezentanţi ai Companiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), ai institutului IFIN Bucureşti, a altor structuri de stat au venit la Vama Siret în urma unei alarme la portalul de radiaţii. Această alarmă a fost confirmată, pe lângă portalul de radiaţii SAPHIMO din dotarea punctului vamal Siret, şi de o autospecială aparţinând Poliţiei de Frontieră, la trecerea unui TIR cu remorcă care, conform documentelor de însoţire venea din Turcia şi avea ca destinaţie Federaţia Rusă, cu tranzitarea Bulgariei şi României. Vameşii ucraineni au refuzat intrarea acestui mijloc de transport pe teritoriul statului vecin din motive ecologice, acesta întorcându-se astfel în Vama Siret.
Conform unei minute încheiate la PTF Siret, semnate de reprezentanţii tuturor instituţiillor publice implicate, s-a stabilit că având în vedere măsurătorile efectuate şi necesitatea efectuării unei caracterizări complete din punct de vedere radiologic, s-a procedat la efectuare unor investigaţii suplimentare a încărcăturii autocamionului şi prelevarea de probe pentru efectuarea unor analize de laborator. Lucrătorii vamali au desigilat autocamionul şi au fost efectuate măsurători radiometrice a mărfurilor. In urma acestor măsurători a fost confirmat faptul că debitul de doză la radiaţiile gamma şi rezultatele obţinute prin spectrometrie gamma, provin de la unul din materialele declarate în documentele însoţitoare ale transportului – silicat de zirconiu – cantitate în documente de aproximativ 6.250 de kilograme.
In urma dispoziţiei Companiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, au fost prelevate trei probe dintr-un sac conţinând substanţa declarată, care urmează să fie analizate la APM Iaşi, DSP Iaşi şi IFIN HH Bucureşti. In documentul semnat de de reprezentanţii instituţiilor de stat româneşti, se mai arată că cantitatea prelevată este suficient de mică (circa 150 de grame per probă), pentru a nu fi necesară solicitarea unui mijloc de transport autorizat, Fiecare sac cu încărcătură de silicat de zirconiu a fost măsurat dozimetric la contact, plaja de valori fiind de 1,4 – 1,7, într-o unitate de măsură specifică, care depăşeşte de câteva ori maximul dozelor de radioactivitate specifice, valori rezultate din măsurătorile ulterior confirmate. Se face totuşi precizarea că materialele transportate nu prezintă risc nuclear sau radiologic deosebit iar decizia de ieşire de pe teritoriul României al transportului va fi luată după obţinerea buletinelor de analiză emise de laboratoarele româneşti.
Până una alta, aparatele de detectare a radiaţiilor de la Punctul Poliţiei de Frontieră Siret au declanşat o alarmă la portalul de radiaţii SAPHIMO la trecerea autocamionului ce transporta substanţa dubioasă, din Turcia către Rusia, depistând în transport izotopi radioactivi prin intermediul aparatelor cu raze Gamma.
Probele prelevate din transportul suspect au fost duse la Iaşi, unde se fac acum verificări, urmând ca o decizie definitivă privind transportul de materiale de construcţie ce conţinea şi sacii de silicat de zirconiu să fie luată de către CNACN. Compania Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a decis aseară că transportul de silicat de zirconiu blocat acum în Vama de la Suceava, nu poate părăsi teritoriul ţării fără un aviz special, în condiţiile în care indicatorii de radioactivitate depăşesc de peste 15 ori normele acceptate.
Sursa: Obiectiv de Suceava