SCCF Iaşi nu a reluat lucrările la începutul săptămânii, la şoseaua de centură, aşa cum era promisiunea, aducând în zonă doar câteva utilaje.
În lipsa activităţii cu care să se laude înaintea alegerilor europarlamentare, autorităţile judeţului au cerut sprijinul şefului Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, aflat, marţi, în vizită electorală prin judeţ.
Prezent la Casa Culturii din Câmpulung Moldovenesc, el nu a găsit altă rezolvare decât înaintarea unei adrese către Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, beneficiarul lucrării.
“Voi înainta o solicitare în acest sens, pentru că nu este normal ca firma care a fost plătită la zi ( SCCF – n.r.) să nu reia lucrările. Vreau să ştiu de ce nu îşi pot face treaba !” a punctat laconic Zgonea.
La începutul săptămânii, preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, nu a putut oferi presei mai multe informaţii despre reluarea investiţiilor, precizând doar că “voi merge pe teren pentru a vedea care este situaţia”.
În schimb, prefectul Florin Sinescu a spus că, la sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul vizitei premierului Ponta în judeţ, a purtat discuţii cu directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, care „şi-a luat angajamentul că va finaliza în octombrie lucrările la ruta ocolitoare”.