Preşedintele filialei judeţene a Partidului Verde, Dan Acibotăriţă, consideră că pentru noi românii, ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie istorică. La 9 Mai 1877 a fost proclamată Ziua Independenţei României, 9 Mai 1945 reprezintă finalul celui de-al doilea Război Mondial, iar 9 Mai 1950 este Ziua Europei.
„Toate cele trei date istorice sunt pentru noi românii simboluri, care trebuiesc sărbătorite în mod egal, având o importanţă fără de egal la desfăşurarea, creşterea şi dezvoltarea statului modern român. Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, toate realizările de la data de 9 Mai 1877, 1945 şi 1950 s-au făcut cu mari scarifici din partea poporul român, mai ales din rândul oamenilor simpli. Aceştia „plătind” fie cu propria viaţă, sau cu sacrifici de gen economic şi financiar. În faţa acestora, toţi politicieni actuali români, de la preşedintele statului ,prim-ministru, miniştrii şi parlamentari, dar toţi, ar trebui să-şi închine capul cu mare respect şi multă pioşenie”, se arată într-un comunicat de presă.