Marţi, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată despre faptul că o persoană a sustras o stație auto din incinta unui magazin.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce își desfășura activitatea, un agent de securitate a oprit pentru control un cetățean, după ce a trecut de casa de marcat, iar sub haina acestuia, a fost găsită o stație auto în valoare de 249 lei.
Autorul a fost legitimat, stabilindu-se că este un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, care a recunoscut fapta comisă, ulterior fiind condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni pentru cercetări.
Stația auto a fost ridicată pe baza de dovadă şi predată reprezentantului magazinului.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cauza urmând a fi soluţionată procedural.