Mihai Stăuceanu este originar din comuna Liteni. A fugit în Montreal în anii ’80. A trecut graniţa în mod fraudulos nu odată, ci de două ori. Vroia să scape de comunişti. Povestea lui este pe cât de şocantă pe atât de reală. O dovedesc documentele pe care ni le-a pus la dispoziţie.
Rănit în gardul de sârmă ghimpată
În anul 1975, pe când avea doar 18 ani, Mihai Stăuceanu a fugit pentru prima dată din România. A trecut frontiera în Iugoslavia, la doi ani, după ce fratele său mai mare fusese condamnat tot pentru că încercase să părăsească ţara în mod fraudulos.
„Pentru cei care nu ştiu, frontiera era păzită de grăniceri, români înarmaţi cu automate, care nu priveau decât spre ţară. Riscul era moartea. Frontiera era ca o închisoare. Avea două garduri de sârmă ghimpată şi canalizare. M-am rănit în gardul de sârmă ghimpată. Am trecut graniţa, dar am fost prins şapte zile mai târziu în gara din Belgrad, în expresul de Viena. Autorităţile mi-au dat 7 zile de închisoare, după care m-au adus în ţară”, ne-a spus bărbatul.
De la Stamora Moraviţa până la unitatea militară de grăniceri din Oraviţa, bărbatul a fost bătut întruna cu paturi de armă în cap, iar în coaste a fost lovit cu bocancii. „Am fost condamnat iniţial la un an şi zece luni de închisoare. Fratele meu a făcut recurs şi în cele din urmă am executat doar 9 luni. Am fost transportat cu bou-vagonul de la Caraş Severin la închisoarea Gherla. Unul dintre deţinuţi a murit sufocat în tren. Din acest motiv am fost ţinuţi două săptămâni în carantină la Aiud, timp în care am auzit lanţurile deţinuţilor politic”, ne-a spus Mihai Stăuceanu.
Încarcerat pentru a doua oară
Chinul din închisoare nu l-a determinat pe sucevean să renunţe la visul său. Vroia libertate şi atât. Motiv pentru care şi-a asumat riscul de a trece din nou fraudulos frontiera cu Iugoslavia. A fost prins din nou şi încarcerat. De această dată autorităţile iugoslave nu l-au trimis în ţară. L-au eliberat pe frontiera cu Austria. „Ne-au dat drumul pentru că nu vroiau să stârnească o revoltă în închisoare”, ne-a spus bărbatul, care între timp a reuşit să obţină azil politic în Italia, de unde a plecat şi s-a stabilit în Canada.
În tot acest timp, familia lui Mihai Stăuceanu a fost hărţuită de fosta Securitate. „Am depus actele de chemare în Canada a fratelui meu. A durat cinci ani până când i s-a dat voie să plece. În tot acest timp a fost hărţuit de Securitate. I-au dat voie să plece abia după ce am făcut eu 10 zile de greva foamei în Ottawa. Fratele meu a ajuns în Canada în 1989. Datorită stresului provocat de fosta Securitate, de timpul petrecut după gratii, şi-a pus capăt zilelor”, ne-a povestit bărbatul, care s-a întors în ţară ca să obţină noi informaţii de la CNSAS cu privire la turnătorii săi. Deocamdată le-a aflat numele conspirative ale acestora.
Mihai Stăuceanu susţine că lista turnătorilor la vechea Securitate s-ar afla şi duhovnicul familiei sale, care scria note sub numele conspirativ de Frunză Ion.„Ştiu cu certitudine cine este Ion Frunză. Este preotul Vrăjitoru din Liteni”, a spus bărbatul, care intenţionează să-i dea în judecată pe toţi cei care i-au hărţuit familia în perioada comunistă.
Sursa: Ziarulevenimentul.ro