Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bătrân păcălit de două puştoaice care i-au cerut o cafea

Un bătrân de 77 de ani din municipiul Suceava a fost păcălit de două tinere, care i-au furat portofelul. Sâmbătă, acesta a plecat de acasă la un magazin din apropierea locuinţei, unde a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 13.00, în timp ce se întorcea spre domiciliu, s-a oprit să se odihnească pe o bordură din faţa unui bloc, ocazie cu care a fost abordat de două tinere, care i-au cerut să le cumpere câte o cafea.

În momentul în care acesta a scos portofelul pentru a le da bani de cafea, una dintre tinere, profitând de starea acesteia de ebrietate, i-a sustras portofelul din mână, după care au fugit.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autoarelor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*