Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

FOTO Sute de persoane, printre care şi politicieni, la slujba de Izvorul Tămăduirii de la Liteni

Izvorul Tămăduirii i-a reunit în calitate de invitați pe o parte din oamenii politici ai județului. Este vorba de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, senatorul PSD, Ovidiu Donțu, deputatul PSD,  Eugen Uricec, fostul senator PDL, Orest Onofrei, medicul Tiberiu Brădățan(PSD), fostul vicepreședinte al CJ Suceava,Vasile Ilie(PDL) fostul primar al municipiului Fălticeni, Vasile Tofan(PDL) și alți membri din cele două partide . Aceştia nu au lipsit de la slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu preotul Ionel Vrăjitoru.

Imediat ce s-a încheiat ceremonialul religios de sfințire a apei, credincioșii și-au umplut sticlele cu apă sfințită și au plecat la casele lor. Situat la marginea aşezării litenilor, izvorul străjuieşte Poiana Ursului. A fost amenajat în 1918, iar de atunci aşezarea a devenit loc de pelerinaj în prima vineri de după Paşte.În poiană, la rândul ei încărcată de istorie, apele sfinţite ale acestui izvor au puteri tămăduitoare. Preotul Ionel Vrăjitoru spune că apa acestui izvor are puterea de revigora corpul uman.

Credinţa în Dumnezeu şi în puterile acestuia dau oamenilor adevărata mântuire”, a spus preotul Vrăjitoru. Fața bisericească a amintit în cuvântul său și despre prezența aleșilor județului la acest eveniment religios foarte important pentru credincioși.

Mihail Sadoveanu spunea despre Poiana Ursului că este un loc încântat plin de farmec în care localnicii obişnuiau să sărbătorească cele mai importante evenimente din viaţa lor.

Vineri, Poiana Ursului este un important punct turistic pe harta oraşului Liteni. Bătrânii din sat spun că în anul 1918, un soldat care se întorcea de pe front, orbit din cauza unei explozii, a poposit în Poiana Ursului. Aici a auzit vocile unor străini şi le-a cerut ajutorul pentru a-şi potoli setea. Ei l-au dus la izvorul de pe marginea drumului de unde a băut din apa rece care avea să-i schimbe viaţa. După ce s-a spălat pe faţă, şi-a recăpătat vederea. Vestea minunii s-a răspândit cu repeziciune pe toată Valea Siretului şi locuitorii acestei zone mai păstrează şi astăzi credinţa că apa izvorului este bună de leac.

Primarul din Liteni, Tomiţă Onisii, spune că în aceeaşi zi în care  se sărbătoreşte Izvorului Tămăduirii este  şi hramul oraşului.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*