Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Primari verificaţi cum au făcut curăţenie în comune

Printr-un ordin al prefectului de Suceava, Florin Sinescu, comisii speciale au verificat modul în care unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava au înţeles să igienizeze cursurile de apă şi să amenajeze şanţuri şi rigole pe marginea şoselelor. Prefectul Sinescu a declarat că, odată cu descinderile operate, s-a constatat prezenţa izolată a deşeurilor menajere de tip PET şi crengilor rezultate din „toaletarea” vegetaţiei de pe cursurile de apă.
Deficienţe majore, respectiv depozite necontrolate de gunoaie şi materiale vegetale, au fost descoperite în 11 localităţi,
10 dintre conducerile acestora fiind sancţionate cu avertisment. Pe deasupra, controlorii au dispus luarea de măsuri imediate de salubrizare în zona tuturor cursurilor de apă care străbat localităţile, inclusiv a porţiunilor cu cioate, trunchiuri rupte şi fragmente plutitoare.
De asemenea, s-a trasat obligaţia de menţinere a stării de curăţenie a pâraielor şi râurilor, la igienizare urmând a se trece ori de câte ori este necesar.
Şefilor administraţiilor locale li s-a cerut să afişeze la avizierul primăriei şi să facă publice prin mijloace informatice hărţile cu zonele potenţial inundabile, precum şi semnificaţia codului de culori folosit pentru avertizările hidro-meteorologice. În cele din urmă, dar nu lipsită de importanţă, s-a impus asigurarea stocului minim de mijloace şi materiale de apărare împotriva revărsărilor de ape,  dar şi a funcţionalităţii sistemului local de înştiinţare-alarmare în situaţii de dezastre naturale. Ca sarcină a fost trasată inclusiv înştiinţarea în scris a populaţiei şi administratorilor obiectivelor de infrastructură, cu privire la obligaţiile de a întreţine şanţurile şi rigolele aferente proprietăţii, podurile şi podeţele, în conformitate cu prevederilor legale.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*