Preoți, dar și autoritățile județului au așteptat lumina sfântă de la Ierusalim la Fălticeni, Președintele Consiliului Județean Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, deputatul de Fălticeni, Ion Stan, vicepreședintele administrației județene, Alexandru Rădulescu și primarul orașului Fălticeni, Cătălin Coman, au ținut să fie între credincioșii care au asistat la venirea luminii sfinte.
Cu întârziere de mai bine de o oră, la ora 23.11, Lumina a ajuns la Fălticeni, la troiţa Bisericii “Sfântul Ilie”, unde a fost împărţită în mare grabă preoţilor din zonele Fălticeni, Humor, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Siret.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia