Un bărbat din Rădăuţi este suspectat că şi-a ucis cele două soţii şi amanta, sora uneia dintre soţiile sale, după ce femeile au dispărut în mod misterios. Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din Bucureşti, au efectuat, luni, mai multe percheziţii, în urma cărora a găsit îngropate în curtea mamei bărbatului oase. Vasile Lavric a fost dus la audieri.
El mai fusese condamnat în urmă cu câţiva ani pentru viol. Soţia sa Nicoleta a dispărut, potrivit poliţiştilor, din aprilie 2005, iar Ramona (cumnata sa) nu a mai fost găsit- din iunie 2005. De asemenea, Iuliana a dispărut din 1995.
Rădăuţeanul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. El nu recunoaşte nici în ruptul capului că ar avea vreo legătură cu dispariţia femeilor.
Vasile Lavric, de 57 de ani, a ajuns marţi dimineață la un spital din Bucureşti. El le-a spus anchetatorilor că se simte rău pentru că nu a mâncat nimic, drumul de la Rădăuţi la Bucureşti e lung şi începuse să ameţească şi să îi fie greaţă. Medicii i-au dat, însă, câteva medicamente şi bărbatul şi-a revenit.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[...] SuceavaNews Tagged: Moldova News, Radauti, retinut, si-a ucis sotiile, stiri, [...]
[...] Bărbat din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis cele două soţii şi amanta. Poliţiştii au găsit... [...]
[...] Bărbat din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis cele două soţii şi amanta. Poliţiştii au găsit... [...]
[...] Bărbat din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis cele două soţii şi amanta. Poliţiştii au găsit... [...]