Joi 14 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Avertizare meteorologică de ploi şi răcire a vremii emisă de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de răcire a vremii şi instabilitate atmosferică. Informarea este valabilă începând cu ora 18 până la ora 21 şi cuprinde întreaga ţară.

Meteorologii susţin că precipitaţiile vor fi însemnate depăşind, pe arii restrânse, 20 l/mp în 24 de ore. În noapte de miercuri spre joi sunt posibile furtuni cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.

like facebook“În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, în 24 de ore. Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 09 aprilie şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă”, se arată în comunicatul ANM.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*