Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Simpozion privind Educaţia pentru Sănătate organizat de femeile social democrate

Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava a demarat, luni, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, în incinta Shopping City Suceava, un Simpozion privind Educaţia pentru Sănătate. Cei 150 de participanţi prezenţi au putut urmări, timp de două ore, prezentarea informărilor făcute de specialişti atât din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” cât şi ai Universității “Ștefan cel Mare” Suceava.

Evenimentul a fost moderat de către doamna Mihai Gabriela, Vicepreședinte în domeniul Educației în cadrul Organizației Femeilor Social Democrate Suceava.

Doamna doctor Maricela Cobuz, Specialist Pediatru din cadrul Secţiei de  Neonatologie, şi domnul Claudiu Cobuz,  Medic Specialist Diabet, Nutriţie și Boli de Metabolism, au prezentat în prima parte a întâlnirii, riscurile pe care le prezintă o alimentaţie nesănătoasă şi neechilibrată de la nou-născuţi, adolescenţi până la persoane adulte.

În cea de a doua parte a evenimentului, doamna Laura Coca,  Medic Primar din cadrul Secţiei de Obstetrică și Ginecologie, a adus în atenţia auditoriului  riscurile la care sunt expuşi tinerii în perioada pubertăţii şi cea a adolescenţei.

În ce-a de a treia parte, Doina Schipor, Psiholog, Conferenţiar Doctor în Știinţele Educaţiei, a expus efectele care apar în urma folosirii tehnicilor moderne (calculatorul/televizorul/telefonul) asupra minţii umane precum şi modalităţi prin care putem preveni acest comportament.

Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa domnului Tiberius Marius Brădăţan, Directorul Medical al Spitalului de Urgenţă  „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, care a făcut un scurt istoric al zilei de 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii.

Dorim să dezvoltăm în Suceava, România, un stil de viaţă mai sănătos susţinut de o alimentaţie echilibrată cu mai puţine vicii, mai mult sport şi mişcare. Toate sunt posibile dacă informăm, dacă educăm corect” a declarat Oana Pintilei – preşedinta Organizației Femeilor Social Democrate Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*