Accident, vineri, la intersecţia străzii Bogdan Vodă cu strada Petru Rareş din municipiul Rădăuţi. O femeie de 28 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a accidentat uşor un localnic de 36 ani, aflat în traversare pe trecere de pietoni semnalizată corespunzător.
După accident, conducătoarea auto a oprit şi a întrebat victima dacă a suferit leziuni, aceasta a răspuns că nu, dar ulterior pietonul s-a prezentat la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest la ora 14.30, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.