Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

13.000 de euro solicitaţi pentru tratarea unei boli rare, la Suceava

Un sucevean cu o boală endocrină rară, care i-a invadat corpul de tumori, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) facilitarea unui tratament în străinătate care costă 13.000 de euro. Pacientul, un bărbat de 46 de ani, a fost depistat cu sindrom Men 1, în 2010, iar acum singura sa speranţă de vindecare este o procedură care nu se poate realiza în România. Este vorba de radioterapie metabolică, care constă în administrarea unui medicament ce conţine un element radioactiv destinat fixării lui într-un ţesut sau într-un organ care trebuie iradiat selectiv în scop terapeutic. Suceava, în vederea alocării de fonduri, iar în momentul de faţă aşteaptă aprobare de la minister. În cazul în care cererea sa va fi acceptată, pacientul se va trata la o clinică din Germania.

De la începutul anului, DSP Suceava a mai obţinut fonduri de la minister pentru un pacient care nu se putea trata decât în afara graniţelor ţării. Este cazul unui tânăr de 23 de ani, din municipiul Suceava, diagnosticat cu limfom malign Hodgkin, un tip de cancer limfatic, în care celulele afectate sunt celule aparţinând sistemului limfatic. Un astfel de cancer are debut insidios şi este foarte greu de stabilit, din cauza complexităţii sistemului imun, care este punctul de plecare al procesului, iar tratamentul recomandat de medici după diagnosticare a fost un transplant de celule stem. Transplantul a fost făcut în 2012, la o clinică din Israel, cu recomandarea ca procedura să fie urmată de o infuzie de limfocite. Această terapie a fost făcută de pacient anul trecut, însă costurile estimate iniţial, de 89.000 de lei, s-au dovedit insuficiente. În aceste condiţii, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a cerut o suplimentare de buget, de 6.000 de lei, bani care au venit în acest an. Acum, pacientul se simte bine şi îşi continuă viaţa de student, spun specialiştii DSP.

Acest program se adresează numai pacienţilor care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale (primară şi de specialitate). Pentru ei există obligativitatea de a se interna într-o clinică universitară, ai cărei specialişti de top certifică diagnosticul şi imposibilitatea efectuării tratamentului în ţară. Acest fapt duce la recomandarea iniţierii procedurilor pentru includerea în program şi depunerea dosarului la DSP. Ulterior, documentaţia va fi analizată de comisiile de specialitate de la nivel central, care îşi vor da sau nu acceptul pentru finanţare. De obicei, timpul necesar pentru obţinerea aprobării este de două până la şase luni. Corespondenţa cu clinicile din străinătate va fi purtată de DSP.

Sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*