Senatorul PSD Mircea Geoană a vizitat, joi, punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Crasna destinat traficului internațional rutier , închis din 2010 . Alături de parlamentar s-au mai aflat ambasadorul Poloniei la București consulii României la Cernăuți și al Ucrainei la Suceava, deputatul minorității poloneze, Ghervazer Longher,prefectul județului Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și primari din localitățile de frontieră la Suceava.
Tot în 2010 au mai fost închise alte alături patru puncte, de la Ulma, Izvoarele Sucevei, Climăuți și Racovăț, și care nu sunt funcționale în condițiile în care autoritățile ucrainene nu au efectuat lucrările de modernizare. Dacă pe partea română s-a luucrat intens și autoritățile române au făcut investiții, de cealaltă parte au crescut bălării, drumurile spre frontieră nu au fost făcute iar clădirile sunt în paragină.
În calitate de reprezentant al Guvernului pe proiecte, Mircea Geaonă a spus că miniștrii transporturilor din Ucraina, Polonia și România se vor întâlni în scurt timp pentru a discuta despre finanțarea coridorului paneuropean IX în contextul noilor schimbări ale situației regionale.
Cel mai probabil noua situație creată va produce schimbări și la nivelul gândirii europene în ceea ce privește axa nord-sud care a fost pusă în paranteze din cauza evoluțiilor incerte din Ucraina. Geoană a subliniat că grupul țărilor de la Vișegrad au venit cu o soluție paleativă, Via Carpatica, dar că adevăratul proiect este coridorul Nord-Sud care leagă Orientul Mijlociu de Țările Baltice și Scandinavia prin România, Ucraina și Polonia.
”Sunt convins că în această perioadă coridorul IX redevine o prioritate”, a spus Geoană, care a menționat că în scurt timp miniștrii transporturilor din România, Ucraina și Polonia se vor întâlni pentru a discuta despre acest proiect. Potrivit parlamentarului logica strategică din regiune s-a schimbat în mod profund.
”Situația severă în care ne aflăm nu ne permite să continuăm în ritmul și în logica de până acum”, a spus Geoană. Mai mult,domnia sa a subliniat că România nu trebuie să rămână ultima frontieră a Europei că să fie ”un stat pivot” și nu o simplă frontieră. El a mai spus că România dorește o relație ”decentă și normală” cu Federația Rusă, dar că nu poate să nu acorde sprijin vecinilor. Mircea Geoană susține că pachetul de sprijin al FMI pentru Ucraina este important, dar nu și suficient.În opinia senatorului social-democrat
națiunile trebuie să-și aleagă propriul destin și propriul viitor, iar Ucraina e cel mai important vecin al României.
”De destinul Ucrainei depinde și destinul Republicii Moldova. Avem obligația de a ancora Ucraina și Republica Moldova de cât mai multe fire”, a spus senatorul PSD.
Înainte de a părăsi PCTF Vicovu de Sus, întreaga degelație a ținut să se fotografieze și să viziteze clădirea care va adăposti polițiștii de frontieră și vamemeșii, investiție ce a fost finalizată în urmă cu doi ani și care riscă să se degradeze dacă nu va fi folosită