Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Senatorul Mircea Geoană, la Suceava: Deschiderea a două noi puncte de frontieră la graniţa cu Ucraina va aduce beneficii de ambele părţi

Prezent, joi, la Suceava, senatorul Mircea Geoană a subliniat importanța conturării unei poziții comune între ţările vecine Ucrainei, pentru ancorarea acestei ţări și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în contextul situației tensionate din ţara vecină.
El a spus ca urmează o perioadă de discuții între țările din Uniunea Europeană, pentru a putea sprijini politic și economic tratatele de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la UE.
Geoană a apreciat ca România nu se afla în niciun pericol, dar susține luarea de măsuri urgente la nivel diplomatic, pentru
aplanarea conflictelor din ţara vecină.
În contextul situației tensionate din Ucraina, autoritățile române vor să urmeze exemplul Poloniei, de a deschide puncte de frontieră cu Ucraina, în speță Vicovu de Sus și Ulma, precum și deschiderea autorităților faţă de micul trafic de frontieră.
Recent, a fost semnat contractul de modernizare a punctului de frontieră de la Vicovu de Sus –  Krasnoilsk, precum și a celui de la Ulma, deși procedurile au început încă din 2010.
Senatorul Mircea Geoană a spus că termenul de finalizare a investiției este de 22 de luni.
Prezenți la vizita oficială au fost ambasadorul Poloniei în România, consulii României și Ucrainei, prefectul județului, șeful CJ Suceava, deputatul polonezilor din România, precum și primarii de la frontiera României cu UCraina.
Deschiderea a două noi puncte de frontieră la granița cu Ucraina va aduce mari beneficii de ambele părți, prin măsuri de reducere ale impozitelor vamale pentru mărfurile de export, cât și pentru libera circulație a populației din județul Suceava, dar și din județele Neamț și Bistrița”, a declarat Geoană.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*