Accident, duminică după-amiază, în judeţul Suceava. Un microbuz de transport marfă, cu două persoane la bord, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe marginea unui iaz din comuna Bosanci.
În urma accidentului, Şoferul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a rămas încarcerat şi a fost extras din autovehicul de către pompierii militari. După acordarea primului ajutor medical, ambulanţa SMURD l-a transportat la Spitalul Judetean pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Cea de-a doua persoană, un tânăr, în vârstă de 18 ani, a ieşit singură din autovehicul şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital. Din primele verificări, şoferul microbuzului a pierdut, într-o curbă, controlul volanului, s-a rotit pe drum, a doborât un gard de protecţie de pe pod, apoi a ajuns într-un iaz. Şoferului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările.