Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

Ansamblul Arcanul, la ceas aniversar. Vezi cum vor fi sărbătoriţi 50 de ani de activitate!

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Cultural – Educativă ARCANUL USV, Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Asociația Culturală „Vatra Satului” și Centrul Cultural „Bucovina”, vă invită joi, 10 aprilie, ora 18.00, la Concertul Jubiliar ARCANUL USV 50, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Concertul este organizat în colaborare cu TVR Iași și este sprijinit de Clubul Rotary Suceava-Bucovina.

Pe scena Casei de Cultură vor evolua foști și actuali membri ai Ansamblului Studențesc ARCANUL USV: Gelu Cuzic, Leonard Zamă, Vasile Bădeliță, Sorin Filip, Călin Brăteanu, Alexandru Brădățan, Angelica Flutur Manuela Pohoață, Anca Griga, Frații Reuț, Gabriela Crăciuneascu-Murariu, Dănuț Onoiu, Mirela AANEI, Miruna Damian, Larisa Nunvailer, Florentina Moldovan și alții.

Evenimentul de aniversare a 50 ani de ansamblu studențesc sucevean va aduce în fața spectatorilor și telespectatorilor atât orchestra reunită a ansamblului, condusă de Trifan Leancă , cât și jocuri populare, noutăți ale ansamblului din punct de vedere coregrafic, puse în scenă de Ioan-Ilie Nemțoi.

Ansamblul a beneficiat de consultanța coregrafică a maestrului Viorel Vatamaniuc.

Regia artistică a manifestării jubiliare aparține lui Călin Brăteanu , iar coordonatorul manifestării este Sorin Pohoață.

În cadrul evenimentului, vor fi prezente și două ansambluri conduse de absolvenți USV și membri ARCANUL USV: Ansamblul „Kozaciok” din Bălcăuți, coordonat de prof. Petru Șoiman , și Ansamblul „Stejărelul” din Cajvana, coordonat de prof. Iulian Ciotu.

Evenimentul va fi prezentat de prof. Mihai Botezat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*