Poliţistul sucevean Ştefan Boca a găsit, joi dimineaţă, o borsetă în care se aflau nu mai puţin de 1.000 de euro, adică salariul său pe trei luni. Omul legii nu s-a gândit nicio secundă să ţină banii pentru el, ci i-a restituit proprietarului.
Suma aparţine unor soţi, Mariana şi Constantin Costea, din localitatea Rotunda, care au mers, joi, pentru a face cumpărături la bazar, în municipiul Suceava, iar în momentul în care femeia a coborât din maşină a scăpat borseta jos.
Poliţistul Ştefan Boca a găsit borseta, în care se aflau şi acte, şi i-a cerut paznicului de la bazar să îi comunice şoferului să meargă de urgenţă la Secţia de Poliţie Burdujeni. Nu le-a venit să creadă celor doi soţi că şi-au primit banii înapoi, mai ales că au făcut mari sacrificii pentru a-i strânge, iar săptămâna trecută au avut şi un deces în familie.