Marţi, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 30 ani, din comuna Stulpicani, în timp ce conducea autoturismul, la intersecția cu străzilor Trandafirilor și 22 Decembrie, nu a respectat semnificația indicatorului ”Oprire” și a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă regulamentar pe drumul prioritar, de o femeie, de 45 ani. În urma impactului femeia a fost proiectată pe carosabil, suferind leziuni uşoare.
După accident, conducătorul auto a oprit autoturismul și a discutat cu victima, a ridicat bicicleta de pe carosabil și a poziționat-o pe trotuar, după care, motivând că va scoate autoturismul pe care îl conducea în afara părții carosabile pentru a nu bloca traficul rutier, s-a urcat la volanul acestuia și a plecat de la fața locului.
Pe timpul cercetării locului faptei efectuate de polițiști, conducătorul auto a revenit și a precizat faptul că, după producerea accidentului, întrucât a discutat cu victima, iar aceasta i-a spus că nu a suferit leziuni, a plecat cu autoturismul în curtea unui spital, situat în imediata apropiere, unde are o soră internată, loc unde a fost găsit și autoturismul implicat în accident și care prezenta ușoare avarii.
Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.