Bărbaţi reţinuţi după ce au furat 100 m cablu de telefonie şi l-au vândut la fier vechi

11 martie 2014

Luni, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un localnic, de 49 ani, despre faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute au sustras aproximativ 100 m cablu de telefonie, suspendat între 3 stâlpi amplasați pe strada Dobrilă Eugen din municipiul  Suceava.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști au fost identificaţi autorii ca fiind doi bărbaţi de 29 ani și 35 ani, ambii din municipiul Suceava, care au predat la un centru de colectare din municipiul Suceava, cantitatea de 13 kg deșeuri cupru, rezultată în urma arderii cablului.

Cei doi au fost reținuți timp de 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentați unității de parchetul  cu propuneri legale.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi pentru probarea întregii activități infracționale.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia