Dispute în Consiliul Local pe teme operatorului care va face distribuția și transportul agentului termic. Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu a declarat că deliberativul local liberal nu va vota delegarea de gestiune unui operator privat pentru transportul şi distribuţia energiei termice. Liberalii prin vocea lui Băișanu susțin că se vor împotrivi chiar dacă edilul Sucevei vede o opțiune credibiă și favorabilă populației racordate la sistemul centralizat. Băișanu spune că transportul şi distribuţia la ora actuală se ocupă „Termica” și ar putea fi încredinţate producătorului de energie termică „Bioenergy”. În opinia lui Băișanu, astfel s-ar crea un monopol, ceea ce nu este benefic, pentru că Primăria nu va mai avea nici un cuvînt de spus. Liderul liberalilor suceveni susține că o soluție ar fi încheierea unui parteneriat-public.
Primarul Ion Lungu spune că, pînă pe 15 iunie, va fi desemnat un operator privat pentru transportul şi distribuţia energiei termice. Conducerea Primăriei sucevene vrea să urgenteze demersurile pentru organizarea licitaţiei de desemnare a operatorului pentru transportul şi distribuţia energiei termice.
Caietul de sarcini şi studiul de oportunitate ar putea ajunge în atenţia consilierilor locali într-o nouă şedinţă extraordinară, joia viitoare, după cum spune primarul Ion Lungu.
El s-a pronunţat în favoarea delegării de gestiune la Termica, deoarece municipalitatea nu dispune de fondurile necesare pentru o nouă societate şi nici de personal calificat.
“Am trimis către toţi consilierii locali caietul de sarcini şi studiul de oportunitate a proiectului, pentru a putea face amendamente, până la sfârşitul săptămânii. Cei de la firma de insolvenţă ne-au dat în judecată şi cer rezilierea contractului. Optimist vorbind, dacă noi am începe procedurile de aprobare pe 13 martie, cel mai devreme se poate desemna un nou operator pentru transportul şi distribuţia energiei termice pe data de 15 iunie. Altă soluţie, astăzi, nu este”, spunea Ion Lungu.