Polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, în prezenţa unui bărbat, de 42 ani din localitate, proprietar al unui imobil nelocuit din localitate, au găsit, miercuri, într-o anexă un număr de 49.940 pachete de ţigarete, cu timbre “For Duty Free”, Federaţia Rusă şi Ucraina.
Fiind audiat, deţinătorul locuinţei nu a putut da relaţii cu privire la persoanele implicate şi provenienţa ţigărilor.
Țigările în valoare de circa 499.400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora.