Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Şapte blocuri din Suceava, în pericol în cazul unui cutremur. Vezi zonele!

Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava

Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava

La 37 de ani de la cutremurul care a devastat, în special sudul ţării, continuă să existe probleme pentru o serie de imobile din municipiul Suceava.

La un seism de peste 6,5 grade pe scara Richter, 7 blocuri, de pe străzile Mărăşeşti, Zimbrului, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Ciprian Porumbescu şi Samuil Isopescu, sunt în pericol.

Potrivit Inspectoratului de Stat în Construcţii, clădirile respective au mari probleme la structura de rezistenţă, nemaifiind consolidate de 6 decenii, de când au fost ridicate.

Probleme asemănătoare se înregistrează la blocul de garsoniere situat vizavi de Colegiul Mihai Eminescu şi la blocul de garsoniere Zimbru.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a ţinut să precizeze că aceste clădiri au fost încadrate în clase inferioare de risc seismic, nefiind vorba de imobile cu buline roşii.

Administraţia locală nu se poate implica în lucrări de consolidare, toată răspunderea revenind proprietarilor, care, însă, se plâng de lipsa banilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*