Oferta educaţională a Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava este pe cale de a se îmbogăţi, din anul universitar 2014-2015, cu cel puţin un program de studiu cu predare în limba engleză. Acest obiectiv este asumat de conducerea instituţiei şi are ca termen de implementare câteva luni.
După vizita pe care Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a realizat-o, la finele anului trecut, la universitatea suceveană, comisia evaluatoare a făcut o serie de recomandări instituţiei, printre care se numără şi înfiinţarea unui program de studii într-o limbă de circulaţie internaţională.
Pe de altă parte, instituţia suceveană de învăţământ superior, precizează că deja avea un asemenea plan, astfel că, în anul universitar 2014-2015, USV va demara pregătirea şi certificarea a cel puţin unui program de predare în limba engleză, pentru studiile de licenţă sau de master. Termenul de realizare al acestui obiectiv este octombrie 2014.