Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Prefectul Florin Sinescu a sesizat ANI în cazul unui primar. La mijloc, o afacere cu cârnaţi

Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la cazul unui primar, respectiv Aurel Olărean (PDL), edilul de Rădăuţi, care ar fi facilitat o afacere cu cârnaţi între firma familiei acestuia, patronată de soţia sa, Lăcrămioara Oltean, şi Spitalul Municipal Rădăuţi.
ANI analizează o eventuală stare de incompatibilitate, dar şi o posibilă infracţiune de fals în declaraţii. Sesizarea a fost făcută către prefect de consilierul local al PSD din Rădăuţi, Tiberiu Maerean.

Scandalul ar fi pornit după ce firma Andras Prod SRL, patronată de soţia primarului de Rădăuţi, a fost, anul trecut, unul dintre cei mai importanţi parteneri de livrări ai Spitalului municipal Rădăuţi, unitate medicală care se află în subordinea Primăriei.

Societatea ar fi livrat, prin încredinţare directă, carne tocată şi cârnaţi trandafir porţionaţi la 120 de grame, în valoare totală de 106.153 lei, cantitatea livrată fiind de 6.480 de kilograme de preparate din carne – 4400 de kilograme de carne tocată şi 2.080 kilograme de cârnaţi Trandafir.  Pentru suma repectivă, legislaţia nu obligă organizarea unei licitaţii, permiţând achiziţia directă, fiind mai mică de 30.000 de euro.

Aurel Olarean, primar Rădăuţi

Aurel Olarean primar Rădăuţi

Culmea este că în declaraţiile de avere, firma Andras Prod SRL nu apare nici pe numele său, nici pe cel al soţiei, dar cu toate acestea, de la Registrul Comerţului reiese clar că Lăcrămioara Olărean este unic asociat şi administrator al societăţii comerciale respective. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului aşteaptă acum concluzia ANI.

 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primar reclamat la ANI pentru o afacere cu cârnaţi | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*