Partidul Mişcarea Populară Suceava, alături de celelalte organizații din țară, începe o campanie de strângere de semnături împotriva majorării accizei de 7 eurocenţi la motorină și benzină, pe care guvernul Ponta doreşte să o introducă de la 1 aprilie.
Campania de strângere de semnături se numeşte Ponta te arde cu pompa! Atenție cresc prețurile!
Acţiunea începe de miercuri şi se va derula timp de patru săptămâni. Voluntarii PMP Suceava vor merge în parcări, la benzinării, la târguri de maşini, dar şi pe străzi, în pieţe, în supermarketuri, în mall-uri pentru a transmite mesajul nostru şi pentru a le cere cetăţenilor, indiferent dacă au maşini sau nu, să semneze împotriva creșterii prețurilor.
PMP-iştii consideră că această majorare de acciză este o supra-taxă care trebuie oprită pentru că va genera creșterea prețurilor. Este o taxă anti-cetăţean, o taxă contra întregii Românii.Este supra-taxa prin care Ponta vrea să le facă plinul baronilor locali pentru campaniile electorale, pe banii sucevenilor și al românilor.
“Cetăţenii din județul Suceava și din România trebuie să știe că,introducerea accizei înseamnă automat creşterea preţurilor la toate produsele şi serviciile”, se arată într-un comunicat PMP.