Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Prima ședință a USD la Suceava

Prima ședință la nivel județean a USD a avut loc la o zi după ce la nivel central a fost semnat  protocolul de colaboare.

Vineri a fost reunit, în prima şedinţă, Consiliul de Coordonare al Alianţei Electorale Uniunea Social Democrată, judeţul Suceava, format din preşedintele PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Elena Vartic şi preşedintele PC Suceava, Cezar Cioată.

În vederea pregătirii alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014, Consiliul de Coordonare USD Suceava a discutat protocolul de colaborare al alianţei la nivelul judeţului Suceava şi a stabilit calendarul electoral care va cuprinde acţiunile politice de precampanie şi campanie electorală.
Cele trei partide din cadrul Alianţei Electorale USD, respectiv PSD, UNPR şi PC, au decis să susţină candidatura unui sucevean pe lista alianţei la alegerile europarlamentare, obiectivul politic fiind ca USD să obţină locul I pe judeţul Suceava la scrutinul din 25 mai 2014. In prezent USD are în judeţul Suceava un număr de 38 de primari, 32 viceprimari, 11 consilieri judeţeni şi 528 consilieri locali. Totodată a fost stabilită pentru perioada următoare reunirea birourilor politice ale PSD, UNPR şi PC, ocazie cu care va fi semnat şi protocolul de colaborare al Alianţei Electorale USD la nivelul judeţului Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*