Joi 14 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Atac dur din partea PNL Suceava la adresa lui Dragnea

Deputat PNL de Suceava, Alexandru Băişanu, a prezentat presei, astăzi, o declaraţie politică, precizând că este doar poziţia lui de cetăţean şi de membru al PNL şi al USL, după o lungă evaluare a tot ce se petrece pe eşicherul politic.

“Această declaraţie o fac pentru că sunt indignat că, la nivel naţional, 10 tovarăşi hotărăsc soarta României fără a se gândi prea mult la consecinţele faptelor lor. O fac pentru că la Bucureşti unii se trezesc vorbind peste noapte, după ce confundă realitatea cu somnul raţiunii. Le spun bună dimineaţa şi îi rog să se spele pe ochi.”, a spus Băişanu.

Să coboare în stradă şi să vorbească cu România şi vor înţelege că USL a fost construit nu ca PSD să câştige alegerile în 2012, ci pentru ca românii să vadă România guvernată de o echipă puternică, formată din oameni inteligenţi”, a continuat parlamentarul sucevean.

Băişanu nu vrea ca, “la Bucureşti, după un an şi jumătate de guvernare, câteva capete luminate, să arunce în aer o alianţă de bun-simţ şi respect”, nerespectând ceea ce vor “poate sute de mii de membri simpli şi corecţi din PSD, PNL si PC”.

Liderul liberalilor suceveni a continuat prin a-l compara pe social democratul Liviu Dragnea cu Viaceslav Molotov, unul dintre cei mai importanți conducători ai guvernului sovietic, începând din deceniul al treilea al secolului trecut.

“Domnule Dragnea, vă anunţ că aţi dat în gard două mari proiecte ce puteau fi făcute. Descentralizarea şi regionalizarea. Dragnea seamană foarte bine cu Molotov, care a împărţit si a dus lupte politice majore. Seamănă nu numai ca actiune, dar seamănă şi ca fizic. Sunt leiţi. Îi salut şi îi spun că Molotov a fost folosit în războaie mondiale şi nu în relaţia dintre parteneri.”, a spus deputatul.

Deputatul sucevean a mai spus că liberalii nu cerşesc nimic, pentru că şi-au câştigat drepturile.

“Liberalii nu sunt chiriaşi în Guvernul Ponta. Sunt oameni responsabili, care şi-au asumat lucruri. PNL nu va va greşi primul în relaţia asta. Daca PNL vrea să îşi schimbe miniştrii, PSD nu are nici un drept să se opună.”

“România îşi doreste USL nu pentru interesele meschine ale unora, ci pentru a fi guvernată. Vă aşteptăm cu braţele deschise, cu înţelepciune, să dăm un semnal de respect faţă de alegători”, a încheiat Alexandru Băişanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*