Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Parlamentarii suceveni îl plâng pe Mircea Grosaru. Vezi declaraţiile lor!

Deputatul PDL, Sanda Maria Ardeleanu, a declarat că a fost colegă  cu deputatul minorității italiene în Parlamentul României, Mircea Grosaru și s-a apropiat de domnia sa cu prilejul unor manifestări culturale ale minorității pe care acesta le-a deschis în Suceava și în România.

,, Dacă ar fi să amintesc doar câteva ediții ale Colocviului internațional ,, Neoumanismul și dialogul intercultural,, numeroase manifestări de tradiție în care a fost implicată minoritatea italiană dar și celelalte minorități ale județului. Și ar fi suficient dacă am aminti de devotamentul unui om față de cetățenii pe care i-a reprezentat în Parlamentul României. Era o voce a Sucevei în Parlament ,era un om generos ,deschis către semeni și nevoile lor.  Sunt consternată de dispariția fulgerătoare ,astăzi, în prima zi de Sesiune Parlamentară și regret nespus faptul că locul său a rămas gol Dumnezeu să-l odihnească și sincere condoleanșe familiei,,

Președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, regretă disparția colegului din Camera Deputaților, suceveanul Mircea Grosaru.

,, A fost un coleg extraordinar. A ținut la minoritatea pe care o reprezenta și m-a luat prin surprindere dispariția lui. Chiar ieri mă gândeam să îl sun să vad ce mai face dar mi-am amintit că oricum începe sesiunea și ne vom întâlni în Parlament. Însă s-a stins prea repede. Vroia însă să facă multe. Am rămas șocat când m-a sunat cineva și m-a anunțat decesul . Nici nu îmi venea să cred și am mai dat și eu niște telefoane,, ne-a spus parlamentarul sucevean.

Deputatul PSD, Eugen Uricec susține, la rândul său, că  dincolo de discuțiile pe care le purta în Parlament  cu Mircea Grosaru  ca și coleg de Camera Deputaților, era și prieten cu acesta.

,,Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat. Nici nu mă așteptam la așa ceva. Era încă în putere și merita să trăiască. Nu s-a plâns niciodată cu are probleme cu inima.  Sunt surprins. Nici nu am cuvinte. Trebuia să vină începând din această săptămână în Parlament,, ne-a spus parlamentarul social-democrat.

Subprefectul județului , Constantin Harasim a spus că prezența unui sucevean în Parlamentul României a fost un câștig pentru județul nostru chiar dacă Mircea Grosaru nu s-a născut în Suceava, dar a devenit ulterior bucovinean.

,, A fost o persoană foarte bine ancorată în problemele legislative și politice. L-am cunoscut personal cu mulți ani în urmă și am avut ocazia să stau de vorbă cu el. Era un om cu simțul realității. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!,,


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*