Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Preşedintele PV Suceava: Această soluţie cu plantarea unor perdele forestiere nu se va aplica pentru că ar dispărea aşa zişii milionari de carton

Preşedintele filialei judeţene a Partidului Verde, Dan Acibotăriţă, susţine că este o soluţie viabilă şi eficace în ceea ce priveşte protecţia drumurilor de zăpadă, sau împotriva nămeţilor,  plantarea unor perdele forestiere pe ambele sensuri ale drumurilor, în toată România. Acest lucru ar scuti la plată, anual, statul român, către companiile ce se ocupă cu dezăpezirea. El susţine, însă, că această soluţie nu se va aplica.

De ce? Pentru că vor dispărea o parte din sponsorii oficiali sau neoficiali ai partidelor care s-au perindat pe la guvernare, vor dispărea aşa zişi milionari de carton ai României, iar bugetul statului va deveni anual mai bogat cu câteva sute de milioane de euro. Doreşte vreun politician acest lucru?”, se arată într-un comunicat de presă.

Acibotăriţei susţine, de asemenea, că lacul de cianuri de la Traniţa este un real pericol. El atrage atenţia autorităţilor locale că acolo oricând se poate produce o catastofă ecologică, dacă barajul se rupe sau se fisurează.

S-a promis că zona va fi ecologizată, iar lacul va fi consolidat, dar nu s-a întâmplat nimic din acele promisiuni”, se arată în comunicat.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*