Duminică dimineaţă, pe strada 22 Decembrie, din municipiul Vatra Dornei, Eduard L., de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a derapat şi a intrat în coliziune cu un stâlp, rezultând pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia