Trei persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui grav accident rutier s-a petrecut vineri, în jurul orei13.30, pe DN 17, la intrarea în Câmpulung Moldovenesc dinspre Gura Humorului. 
Două microbuze s-au ciocnit violent după ce unul dintre şoferi a efectuat o depăşire neregulamentară. Impactul a fost extrem de violent, rezultând şase victime din ambele vehicule. Maşina care a intrat în depăşirea neregulamentară, un VW LT, circula pe direcţia Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, în autovehicul aflându-se 3 fraţi din Gura Humorului, iar în cealaltă maşină, un VW Transporter, se aflau 3 bărbaţi din Mironu - Valea Moldovei.
Cei doi şoferi au decedat, dar şi un pasager, iar din cei trei răniţi, doi sunt în stare gravă, unul urmând a fi transportat la un spital din Iaşi cu un elicopter SMURD. La faţa locului au intervenit numeroase echipaje de descarcerare.
Trei decedaţi şi trei răniţi grav: V.C. (25 ani) - decedat, P.V. (28 ani) - decedat, P.V. (40 ani) - transportat la spitalul judetean, unde ulterior a fost declarat decedat, V.D. (30 ani) - transportat cu elicopterul SMURD la Iaşi, V.P. (20 ani) - transportat la spitalul judetean, V.M. (37 ani) - internat la spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[...] Două microbuze s-au ciocnit violent, iar în urma coliziunii şase persoane au ajuns la spital. Accidentul a avut loc pe DN 17 , la ieşire din municipuiul Câmpulung Moldovensc spre Gura Humorului. Potrivit [...]