Prefectura Suceava, prin reprezentantul Guvernului în teritoriu, a înaintat ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova și Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din Iași, o schiţă cu o propunere care ar prevede fluidizarea traficului în zona deja cunoscută sub numele „Zidul Morţii”.
Pilonul se află în mijlocul drumului naţional 17 care leagă Suceava de Gura Humorului. Patru persoane şi-au pierdut viaţa în două accidente produse din cauza „Zidului morţii”. Ultimul accident, soldat cu decesul unui tînăr din Todireşti, s-a înregistrat la sfîrşitul săptămînii trecute. În ultimele zile, în zonă s-au montat benzi rezonatoare şi lămpi cu lumini intermitente.
după ce patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor accidente rutiere. Realizarea unui astfel de proiect ar presupune însă şi exproprierea unor terenuri în zona unde DN 17 ar urma să fie lărgit pentru separarea sensurilor de circulaţie.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu a declarat că soluţia propusă ar fi separarea prin scuaruri cu parapeţi a sensurilor de circulaţie de pe DN 17, la intrarea în sensul giratoriu, atât dinspre Suceava, cât şi dinspre Gura Humorului.
„Noi am propus modificarea benzilor de circulaţie, astfel încât intrările în acest sens giratoriu dinspre Suceava şi Gura Humorului să se facă tangenţial cu ruta de rulare a sensului. Această schiţă va fi analizată de către instituţiile la care am trimis-o, urmând să se ia o decizie cu privire la posibilitatea de a fi pusă în practică. De asemenea, pe lângă separarea sensurilor de circulaţie am propus şi asigurarea iluminatului public în zona sensului giratoriu”, a spus prefectul judeţului Suceava.
Și preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, consideră că proiectul prin care s-a construit sensul giratoriu cu acel pilon de la Şcheia a fost gîndit prost şi pe deasupra este scump. Mai mult, în opinia sa, problema este cu atât mai gravă cu cât piciorul de pod reprezintă un obstacol pe un drum liniar.