Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dosarul de corupţie al fostului şef al Poliţiei, amânat din nou în instanţă

Ioan Nicusor TodirutDosarul în care fostul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie a fost amânat din nou în instanţă. Magistraţii Curţii de Apel Suceava au dat, joi, un nou termen în acest dosar, amânând cauza pentru 6 februarie.

Todiruţ a fost trimis în judecată pentru că, în calitate de şef al IPJ Suceava şi ordonator terţiar de credite, „în perioada iulie-octombrie 2006, cu ştiinţă, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în derularea procedurii de achiziţie a imobilului din municipiul Suceava, strada Universităţii, nr. 19, cu destinaţia de sediu al Poliţiei Municipiului Suceava”.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Todiruţ a încălcat două atribuţii prevăzute prin fişa postului, dar şi o serie de dispoziţii privind achiziţiile publice, toate acestea având ca rezultat stabilirea unui preţ de cumpărare mai mare decât valoarea de piaţă a imobilului. Este vorba de suma de 5.865.152 de lei (58 de miliarde de lei vechi), sumă ce ar fi fost achitată nejustificat din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi care a reprezentat un folos necuvenit pentru SC Servicii Comerciale SRL Suceava, firmă administrată de afaceristul Constantin Bujorean.

În calitate de ordonator terţiar de credite a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 6159/2 noiembrie 2006, acceptând o valoare supraevaluată a imobilului de 11.900.000 de lei (119 miliarde de lei vechi) faţă de valoarea reală de piaţă de 6.034.868 de lei (60 de miliarde de lei vechi), deşi alocarea bugetară aferentă acestui obiectiv era de 2.529.000 de lei (25 de miliarde de lei vechi).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*