Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tenorul fălticenean Teodor Ilincăi lansează volumul Cromatisme

Tenorul Teodor Ilincăi , originar din comuna Mălini, îşi va lansa volumul  Cromatisme la Suceava.

Evenimentul este programat pentru joi, la ora 17, în sala  Auditorium a Colegiului de Artă.

Volumul  Cromatisme – apărut la  Editura  Bestseller, Bucureşti 2013, cu sprijinul Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO şi Ella Congress & Events – va fi prezentat de Angela Furtună , scriitoare, eseist, critic şi publicist, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi de prof. Sabina Roman.

Tenorul   s-a născut la 25 martie 1983 în Fălticeni, urmează cursurile şcolii primare în satul natal, Mălini.

Datorită înclinaţiei deosebite pentru muzică, se înscrie la cursurile gimnaziale în cadrul Liceului de Artă din Suceava, specializarea oboi.

În primii trei ani de liceu studiază filologia în cadrul Liceului Teoretic  Mihail Sadoveanu din comuna Borca, judeţul Neamţ, unde participă la numeroase activităţi culturale : teatru, muzică, poezie, dans.

Liceul îl absolvă în Bucureşti în anul 2001, fiind apoi cooptat să colaboreze cu Teatrul de Revistă  Constantin Tănase pentru realizarea spectaco­lului  Café Paradisso în regia actorului RADU GHEORGHE.

În anul 2001 se reîntoarce la prima dragoste, muzica, atunci când decide să se înscrie la examenul de admitere la Universitatea de Muzică din Bucureşti, secţia Pedagogie Muzicală, specializarea Muzică Bizantină.

Colaborează cu diverse coruri profesioniste, însă în ultimul an de studii universi­tare este angajat ca membru al corului Operei Naţionale din Bucureşti.

În anul 2006 a absolvit Conservatorul şi devine prim solist al Operei Naţionale din Bucureşti, în acelaşi an obţinând o bursă oferită de  CEE Musiktheater Wien, care se prelungeşte până în anul 2008.

Debutul internaţional are loc în 2009 pe scena operei din Hamburg, în acelaşi an fiind invitat să colaboreze cu Opera de Stat din Viena, Opera din Hanovra şi Opera Regală din Londra.

Tot în anul 2009 îi sunt oferite două distincţii importante :  Solistul anului decernat în cadrul Galei Premiilor VIP şi  Premiul Ludovic Spiess oferit de Forumul Muzical Român, urmând ca în anul 2010 să fie onorat cu premiul  In memoriam Iosif Sava al Radio România Cultural.

În anul 2013 îi este oferit  Premiul de Excelență din partea Elite Art Club Unesco, pentru promo­varea imaginii României în străinătate.

În ultimii 3 ani, fălticeneanul a participat ca invitat la numeroase teatre de operă de prestigiu din Berlin, Paris, Toulouse, Hamburg, Londra, Viena, Santiago de Chile, Marsilia, Barcelona, Genova, Frankfurt, Strasbourg , Dresda, San Diego, Duisburg, Budapesta, Sevilla, München, Düsseldorf, Lausanne şi Monte Carlo.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*