Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Executările silite aduc 3% din bugetul local al municipiului Suceava

Primăria municipiului Suceava reuşeşte să-şi acopere o bună parte a cheltuielilor din veniturile proprii. Circa 3% din încasările la bugetul local provine din executări silite.

Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava

Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava

Un lucru important, care merită să fie apreciat, este că execuţia bugetară la venituri proprii este de 57,43%. În literatura de specialitatea, cea economică, înseamnă că o primărie care se finanţează cu peste 50%  este o primărie bună, şi poate fi luată ca  evidenţă pozitivă”, crede Ion Lungu, primarul  reşedinţei de judeţ.

Totuşi, edilul şef recunoaşte că, sub aspect financiar, anul 2013 nu a fost unul tocmai uşor, faţă de 2012 execuţia fiind bugetară fiind cu circa 20 milioane de euro mai redusă.În contrapartidă, comparativ cu anul trecut, veniturile proprii ale bugetului sucevean au crescut cu 3%, sporul respectiv fiind datorat intensificării măsurilor de executare silită a rău platnicilor.

Cu lucrători de la alte compartimente am dublat numărul personalului de la Serviciul de executări silite, iar această strategie, care a dat roade, va fi menţinută şi în 2014″, a explicat Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*