Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Vacanţa de iarnă a fost prelungită pentru sute de elevi din Suceava

Mai multe şcoli din judeţul Suceava au solicitat prelungirea vacanţei de iarnă cu una, două, trei zile sau chiar cu o săptămână, cursurile urmând să fie recuperate până la sfârşitul semestrului I sau în vacanţa intersemestrială.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a spus că mai multe şcoli din localităţile Ulma, Izvoarele Sucevei, Baineţ, Milişăuţi, precum şi Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi au solicitat prelungirea vacanţei cu una până la trei zile, iar ISJ Suceava a aprobat cu condiţia ca unităţile şcolare respective să recupereze cursurile până la sfârşitul primului semestru al anului, scrie Mediafax.

Astfel, la Milişăuţi şi Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi elevii au prelungită vacanţa cu o zi, la Ulma şi Baineţ cu două zile, iar la Izvoarele Sucevei cu trei zile.

Hacman a spus că elevii Liceului Tehnic Special Bivolărie vor începe cursurile de săptămâna viitoare şi au program de recuperare în vacanţa intersemestrială.

Ea a precizat că solicitările unităţilor şcolare de prelungire a vacanţei de iarnă au fost motivate de faptul că autorităţile şcolare au dorit să ofere posibilitatea unor elevi ai acestor şcoli să serbeze Crăciunul pe stil vechi sau Boboteaza în familie.

Elevii au avut vacanţa de iarnă între 21 decembrie şi 5 ianuarie şi vor reveni la şcoală în 6 ianuarie, pentru cursurile semestrul întâi, care se va încheia în 31 ianuarie.

Înainte de începerea semestrului al doilea, elevii vor fi în vacanţă, din 1 până în 9 februarie. Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie. În această perioadă, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*