Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Eroziunea solului prevenită transfrontalier

Consiliul Judeţean Suceava este partener în proiectul „Utilizarea experienţei europene în combaterea eroziunii solului”, promovat înspre finanţare de Administraţia Raională Kitsman, din Regiunea Cernăuţi. În această calitate, Consiliul Judeţean va suporta cheltuielile neeligibile şi conexe de 185.325 de euro, valoarea totală a proiectului fiind de 1,69 de milioane de euro. Obiectivul proiectului amintit constă în creşterea gradului de conştientizare privind importanţa prevenirii eroziunii solului în zonele ţintă, adică în raionul Kitsman din Ucraina, judeţul Suceava din România şi oraşul Ungheni din Republica Moldova. În cadrul proiectului vor fi elaborate studii şi materiale informative cu referire la prevenirea fenomenului eroziunii solului, acestea urmând a fi distribuite agricultorilor din zonele transfrontaliere partenere. Populaţia va fi atenţionată în legătură cu importanţa protejării solului împotriva eroziunii, iar în raionul Kitsman din Republica Moldova vor fi organizate ferme experimentale. Proiectul „Utilizarea experienţei europene în combaterea eroziunii solului” este finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*