Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Florentina Moldovan, humoreanca pasionată de folclor. De Crăciun va lansa primul său CD

Muzica populară a fost şi rămâne apreciată de publicul de toate vârstele, întreţinând atmosfera la toate ocaziile festive. Florentina Moldovan din Mănăstirea Humorului  a fost pasionată dintotdeauna de muzica populară, a descoperit că are aptitudini artistice şi a hotărât să aprofundeze acest domeniu. Participă la diferite spectacole, iar de curând are o formaţie cu care cântă la nunţi şi alte petreceri.

Humoreanca este absolventă a Facultății de  Științe Economice a Universității ,,Ștefan cel Mare,,  din Suceava. În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, va lansa primul său CD intitulat ,, Glasul meu cine-l ascultă,,  evenimentul urmând a avea loc în cadrul manifestărilor ,, Serbările Iernii,, din Mănăstirea Humorului. CD-ul cuprinde 14 piese din repertoriul propriu din zona pe care o reprezintă. Textele și liniile melodice aparțin Mariei Macovei iar aranjamentele orchestrale și dirijori sunt Trifan Leancă și Cristian Năstase. La lansarea  CD-ul care se va desfășura sub forma unui spectacol, invitat special va fi profesoara Maria Macovei, iar prezentarea va fi făcută de Gabriela Teișanu. Vor fi și invitați surpriză.

Florentina a adunat în acest album cântece de joc și hore din zona Humorului.

Deși este o tânără frumoasă, spune că nu se bazează pe aspectul fizic când urcă pe scenă ci pe calitățile vocale.  Florentinei i-a plăcut să cânte de mică însă tehnica aprofundării în domeniu a început abia când a ajuns studentă. Cea care a descoperit-o și a pregătit-o a fost  interpreta de muzică populară, Maria Macovei, o artistă a muzicii populare care nu mai are nevoie de nicio prezentare și care a pregătit zeci de talente  în domeniu.  Floretina a avut alături i-a fost și familia care a susținut-o necondiționat.

Foto: Facebook

,, Mi-a plăcut să o ascult pe bunica și pe sora mea care cântau atunci când erau la treabă sau prin casă. Eram atrasă de tradiție și când o vedeam pe bunica lucrând costume populare. Făcea totul cu pasiune. De fiecare dată mă emoționez când vine vremea să spun  despre mine, despre cântecele mele. Cred că e ceva firesc când pui suflet și pasiune în ceea ce faci și încerci să mergi mai departe prin forțe proprii. Mi-am dorit de mică să cânt, să fiu pe scenă, dar nu mă gândeam vreodată că visul meu va deveni realitate. Timpul a zburat, iar eu crescând mi-am dat seama că nu pot renunța la acest vis; acela de a cânta. Mă regăsesc în cântece, sunt fericită când văd zâmbetul pe buzele publicului, când practic uită de probleme și de griji.  Totodată am învățat multe lucruri folositoare atât de la mama, cât și de la surioara mea dragă. Nu mi-a fost ușor să răzbat în muzica populară; este un drum destul de greu, dar bunul Dumnezeu  m-a ajutat, iar publicul mi-a fost alături de fiecare dată și mi-a dat putere să merg mai departe. Abia după ce am început canto cu doamna Maria Macovei am prins mai mult curaj și am urcat pe scenă. Am fost invitată la spectacole, la manifestări ale unor localități din județ. Să nu uit că am fost invitată la Etno, Favorit și TVR 2,, ne-a spus Florentina.

Humoreanca a ales să cânte alături de taraful condus de Florin Mucea, formație deja cunoscută publicului sucevean și nu numai.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*