100 de cărţi rare, care au supravieţuit celui de-al doilea război mondial, au fost distruse în câteva ore. Muncitorii care lucrau la renovarea acoperişului Bibliotecii Judeţene “I. G. Sbiera” din Suceava nu au luat suficiente măsuri pentru a proteja sălile de lectură şi, după o ploaie torenţială, apa s-a infiltrat şi a distrus 100 de cărţi rare, de o valoare inestimabilă. Folia pusă în loc de acoperiş nu a făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii, iar apa s-a scurs în bibliotecă.
Multe din cărţile care aparţin Fondului Bucovina au fost distruse.Administratorii bibliotecii spun că vor lua măsuri împotriva firmei care lucrează la acoperiş.Directorul bibliotecii, Gabriel Cărăbuş, a declarat că vina aparţine în totalitate constructorului deși realitatea este alta. Chiar și cel care conduce bblioteca ar trebui să se uite din când în când să vadă cum se desfășoara lucrările pentru că din câte știm nu este supraglomerație de cititori . Pagubele nu au fost încă evaluate.