Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

12 intervenții ale pompierilor militari în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni s-au confruntat cu 12 misiuni specifice. Cele mai multe intervenţii le-au avut paramedicii SMURD, care au acordat primul ajutor medical în şase cazuri.

Ieri, în jurul orei 11, pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni au intervenit în cazul unui arbore care prezenta pericol pentru siguranţa trecătorilor, a autoturismelor parcate în zonă şi a unui bloc de locuinţe, pe strada Aleea Pinului, din municipiul Fălticeni. Cu ajutorul autoscării mecanice, arborele a fost toaletat cu motofierăstraie, până când pericolul a fost îndepărtat.

Trei dintre cele patru incendii înregistrate în ultimele 24 de ore, în localităţile Volovăţ, Ilişeşti şi Straja, au izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşurile de fum deteriorate sau necurăţate. Colegii noştri au intervenit şi au localizat şi lichidat flăcările înainte ca acestea să producă pagube importante.

Cel de-al patrulea incendiu, înregistrat ieri, în jurul orei 14:20, la o gospodărie din satul Slătioara, comuna Râşca, a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.

Flăcările au afectat acoperişul casei, construită din lemn şi acoperită cu şindrilă, pe o suprafaţă de 70 metri pătraţi, şi planşeul clădirii, pe 50 de metri pătraţi. S-au degradat pereţii portanţi ai locuinţei şi mai multe bunuri casnice. Pompierii militari au salvat restul anexelor gospodăreşti şi o locuinţă învecinată. Incendiul a fost lichidat la aproximativ două ore de la izbucnire şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*