Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ţigări în valoare de peste 188.000 lei confiscate de poliţiştii de frontieră suceveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 19.000 pachete cu ţigări de contrabandă de provenienţă ucraineană şi Belarus.

În urma acţiunilor, două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă respectiv complicitate la contrabandă.

Joi, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – ITPF Sighetu Marmaţiei au oprit pentru control, pe comunicaţia DJ 176 A (raza localităţii Argel), un autoturism marca Range Rover înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român B. Dorel, în vârstă de 42 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

În urma controlului efectuat asupra maşinii, au fost descoperite mai multe colete ce conţineau ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii bărbatului împreună cu autoturismul de teren la sediul S.P.F. Brodina, în vederea efectuării unui control amănunţit.

Astfel, au fost descoperite în maşină 23 de baxuri care conţineau  11.350 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană şi Belarus.

În continuarea cercetărilor, s-a constatat că la activitatea infracţională a participat şi cetăţeanul român B. Mihai, de 32 ani, domiciliat tot pe raza judeţului Suceava.

În baza celor constatate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui B. Dorel  actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de contrabandă, iar lui B. Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 113.500 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Range Rover, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor.

Şi lucrătorii din cadrul Sectorului PF Rădăuţi – ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit la aproximativ 100 m de frontiera de stat patru colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

Coletele au fost duse la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 75.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*